Gemurile, un desert ce păstrează vie aroma fructelor

Încă din perioada paleolitică, de pe vremea când se învăța despre conservarea alimentelor, gemurile au încântat papilele gustative ale oamenilor.
Inițial, acestea aveau în compoziția lor miere, căci era la îndemână. Apoi, odată cu descoperirea zahărului, care putea fi considerat un lux, gemurile au devenit mult mai variate și mai scumpe. Astfel, acest desert, ce păstrează vie aroma fructelor, era deseori consumat la petrecerile sau sărbătorile importante ale casei regale. Lucrurile au evoluat, iar obiceiurile s-au schimbat. Astăzi gemul nu se mai consumă cu lingura de argint, ca în vremea lui Ludovic al XIV-lea, ci a devenit un bun de larg consum.

Nu știm alții cum sunt, însă pe noi gemurile ne duc cu gândul la diminețile în care bunicii ne serveau cu ceai și gem.Mirosul e ispita, iar gustul e portalul prin care călătorim prin amintiri. Acest produs tradițional este ingredientul ce nu poate lipsi de la micul dejun și prietenul cel bun și de demult al clătitelor.

Dacă ți-am făcut poftă, te invităm să descoperi gemurile din fructe, disponibile la Edesia.

4 sortimente de gemuri ce păstrează vie aroma fructelor

Dincolo de gustul delicios, gemurile din fructe sunt extrem de apreciate pentru sentimentele pe care „le trezesc”. De exemplu, sentimentul de acasă pe care îl oferă a fost remarcat chiar și în serviciile hoteliere, unde gemul este întotdeauna prezent în meniul de mic dejun.

Gemurile de fructe Edesia sunt 100% naturale și românești. Au fost create astfel încât aroma fructelor să fie una intensă, iar fiecare borcan ori caserolă să țină captivă o bucățică de trecut.

La Edesia poți găsi diverse sortimente de gemuri de fructe:

Acest tip de gem are în compoziția sa 50% fruct, astfel încât gustul profund al caiselor să te încânte.

Culese în arșița verii, vișinele sunt bogate în nutrienți, antioxidanți și vitamina C. Gemurile Edesia, din vișine, sunt alcătuite din 50% fruct pentru a-ți oferi o experiență culinară pe cinste.

Cunoști ceva mai delicios decât o porție de căpșuni coapte și parfumate? Gemurile Edesia, din căpșuni, conțin 50% fruct, pentru a păstra intact gustul autentic al produsului.

Mici, colorate și ușor acrișoare, fructele de pădure sunt unele dintre preferatele oamenilor. Conținutul de 50% fruct al gemurilor Edesia din fructe de pădure te duc cu gândul la vacanța de vară.

Acum că știi cele patru sortimente de gemuri, te-ai gândit la modalitățile în care poți să le consumi? Cu ani în urmă gemul era mâncat doar cu pâine la micul dejun sau alături de o porție generoasă de gogoși sau clătite. În prezent se pot găsi multiple variante în care poate fi folosit. Iată-le pe cele mai comune:

Iaurt cu gem de fructe

Dacă ești adeptul iaurtului natural și ai poftă de „ceva” dulce, atunci poți încerca să amesteci două linguri de gem de fructe cu niște iaurt. Va deveni un desert simplu, gustos și natural de care te poți bucura în câteva secunde.

Topping pentru diverse deserturi

Gemurile din fructe se pot folosi ca și topping, atât pentru gust cât și pentru aspect. De exemplu, celebra rețetă italiană, panna cotta, merge mână-n mână cu gemurile din fructe. Gustul fin al cremei, combinat cu aroma fructelor oferă degustătorului o adevărată experiență culinară.

Topping pentru înghețată

Gemul de fructe este o variantă excelentă atunci când dorești să îi oferi o notă fresh unei înghețate simple. O înghețată de vanilie spre exemplu poate fi complimentată cu ușurință cu orice tip de gem de fructe.

Sos pentru carne

Există diverse rețete de carne la cuptor ce folosesc gemul ca un ingredient special pentru sosul lor. Dulceața sa face ca sosul să fie unul aromat, perfect pentru o bucată de friptură.

Arome intense în cocktailuri

Pentru a intensifica aromele într-un cocktaiil, poți folosi niște gem de fructe. De asemenea, va ajuta în conturarea culorii. Orice tip de cocktail se poate combina cu gemul, trebuie însă puțină documentare înainte, pentru a face combinațiile potrivite.

Gemul de fructe este un preparat delicios și simplu. Tocmai de aceea permite ca acesta să își găsească loc în diverse combinații în care să aducă un gram de dulceață, aromă și culoare. Fie că vorbim de clasicul mic dejun cu gem pe pâine, ori de clătite cu gem, cornuri sau idei noi care așteaptă să fie experimentate, gemurile Edesia sunt ideale.

Alege un gust unic, puternic, ce se regăsește într-o compoziție sănătoasă și 100% naturală.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Meniu principal