Nu sunt produse în coș.

Idei de cadouri pentru mama cu ocazia Crăciunului
Oficial, a început numărătoarea oficială până la Crăciun: mai puțin de o lună ne desparte de această perioadă magică. Dacă nu ai ales încă cadouri pentru mama, tata, bunici sau prieteni, ar fi momentul să te apuci de treabă. Nu de alta, dar n-ai vrea să ajungi în ajunul Crăciunului și să-l cauți încă pe Moș prin magazine.
Iar pentru că până acum ți-am oferit idei de cadouri pentru părinți și pentru colegii de muncă sau angajați, în acest articol vom vorbi despre cea mai dragă ființă din lume – mama.
La ce aspecte trebuie să acorzi atenție
Te-a crescut și te-a ajutat să devii cine ești – parcă niciun cadou nu poate să echivaleze asta, nu-i așa? Totuși, există gesturi pe care le poți realiza prin care să-ți ajuți mama să simtă recunoștința pe care i-o porți. Cadourile de Crăciun sunt o astfel de ocazie, căci vor arăta că te gândești la ea indiferent de cât de aproape sau departe sunteți una de cealaltă.
Știm că ar fi mai simplu să-ți oferim o listă de cadouri din care ai putea alege (dacă vine cu link-uri, și mai bine). Dar adevărul este că tu o cunoști cel mai bine, iar cadoul pe care i-l vei oferi mamei tale trebuie să transmită asta. Cadourile cu valoare sentimentală sunt foarte apreciate de mame și rămân cu ele mult timp.
Gândește-te la un cadou care să poarte o amprentă personală, o poveste pe care doar voi o știți. Fie că este un moment amuzant sau o amintire emoționantă, vei trezi un sentiment de nostalgie plăcută care va face darul tău și mai apreciat.
Iar dacă ai epuizat deja toate ideile de cadouri care să îndeplinească aceste aspecte, îți vom oferi în continuare câteva sugestii care ți-ar putea fi de ajutor.
Un cadou pe care să-l savurați cu gândul la copilărie
Masa de Crăciun luată împreună este o tradiție în majoritatea familiilor. Ce-ar fi dacă ai porni o nouă tradiție, a unei mese servite „între fete”, într-o dimineață dinainte de sărbători?
Dacă ai privilegiul de a petrece timpul dinaintea sărbătorilor acasă, îi poți crea mamei tale un mic dejun surpriză, în care să vă acordați timp și pentru discuții. Poți alege dimineața de Ajun, înainte de a realiza ultimele pregătiri și preparate de sărbătoare, sau orice altă zi ar fi mai potrivită în programul tău. Recomandăm însă să fie înainte de masa tradițională, pentru a savura și mai mult momentul.
Pentru această ocazie, poți opta pentru un coș cu produse naturale, de la dulcețuri și gemuri la tocană sau miere de albine. Avem sortimente pentru toate gusturile în Cămara noastră cu DOR (delicii autentice românești), iar posibilitățile de îmbinare sunt nelimitate.
Pregătește un ceai pe care să-l îndulciți cu miere naturală, unge câteva felii de pâine proaspătă cu tocană de legume și alte câteva cu un jeleu de prune sau de vișine. Ornează masa festiv și adaugă orice alte ingrediente care vă amintesc de copilărie.
Poți să așezi pe masă și o felicitare drăgălașă, în care să-i explici mamei tale semnificația acestui gest: o întoarcere în timp către diminețile când îți pregătea ea mâncare, pe care s-o transformați împreună într-o amintire numai bună de dăinuit în suflet.
Veți avea ocazia să recuperați poveștile neîmpărtășite și să discutați în liniște despre tot și toate. Starea de bine pe care o veți dobândi împreună va face ziua respectivă o adevărată binecuvântare!

Sugestii de cadouri pentru mama în funcție de personalitatea ei
E posibil ca propunerea noastră anterioară să ți se pară puțin „nonconformistă”. Cine s-ar gândi să ofere cadou un mic dejun?
Noi îți garantăm însă că nu masa în sine e importantă, ci experiența pe care o oferă, timpul pe care vi-l dăruiește aceasta. În plus, desigur, poți oricând să completezi această surpriză cu alte daruri, ceva mai tangibile.
Pentru asta, e bine să te gândești înainte ce îi place mamei tale. Ce îi place să facă? Cum se autocaracterizează și ce o pasionează în mod deosebit? Cum arată o zi din viața ei? Doar așa vei alege cele mai potrivite cadouri pentru mama.
Cadouri pentru stay at home mom
Pe vremea când mamele noastre alegeau să rămână casnice pentru a ne crește, termenul de „stay at home mom” nu era cu siguranță în vocabularul lor. Era însă devotamentul cu care zi de zi transformau casa într-un mic paradis în care să creștem.
Pentru mamele care sunt conectate profund la rolul lor de „îngrijitor” (caregiver) al familiei și locuinței, câteva cadouri inspirate ar putea fi obiecte decorative cu însemnătate, o carte de bucate din care să se inspire, o vază sau decorațiuni drăguțe de Crăciun.
De asemenea, poți opta pentru cadouri care să-i ofere un prilej de respiro, cum ar fi o vacanță planificată în familie sau o experiența relaxantă la spa sau la un centru de înfrumusețare. Ai grijă să însoțești aceste cadouri de un mesaj care să exprime cât de mult apreciezi eforturile ei și recunoștința pentru sacrificiile constante.
Cadouri pentru mama mereu elegantă
Dacă mama ta iubește să-și exprime stilul la nivel vestimentar și nu numai, sigur poți găsi pentru aceasta cadouri care să o bucure nespus. O eșarfă specială, o fustă sau o broșă pot să devină accesorii pe care să le poarte mereu cu zâmbetul pe buze.
Pentru astfel de cadouri, recomandarea noastră este să cauți designeri și artizani locali, care produc produse unicat. Nu doar că mama ta va purta cu mândrie un articol handmade, creat special pentru ea, dar vei bucura și persoana care lucrează la realizarea acestuia.
Îi poți oferi și un pachet special creat cu produse de îngrijire a tenului și a pielii. Fie că alegi produsele ei favorite sau o ajuți să descopere altele, suntem siguri că va aprecia grija pe care i-o porți.

Cadouri gingașe, potrivite pentru orice mamă
O pereche de cercei, o carte sau un parfum sunt alegeri ce vor bucura orice mamă. De asemenea, în casa unei mame nu sunt niciodată prea multe căni cu mesaje drăguțe, farfurii colorate sau lumânări parfumate.
În funcție de preferințele mamei tale, poți crea cadouri cu adevărat rafinate, care să-i ajungă la suflet instant. Important este să acorzi atenție micilor detalii – cele care transformă un cadou simplu într-o bucurie.