Nu sunt produse în coș.
Mierea de albine: tradiții și superstiții
Înainte ca informațiile să devină așa ușor accesibile prin intermediul cărților și, mai nou, a internetului, înțelepciunea se procura prin viu grai. De la un om la altul, informațiile primeau nuanțe noi, aprecieri personale. Așa se face că astăzi avem o mulțime de legende și vorbe din bătrâni despre o mulțime de lucruri. Chiar și mierea de albine a fost „subiect” pentru astfel de povești și tradiții populare. Ne-am propus să le adunăm pe cele mai cunoscute într-un articol și suntem curioși dacă mai știi și alte istorisiri despre acest aliment-minune.
Mierea de albine a fost privită dintotdeauna ca un ingredient special, așa că nu e de mirare că există tradiții și superstiții diverse bazate pe gustul și proprietățile ei.
Să vedem care sunt acestea.
Povestioare despre albine și mierea lor
Hărnicuțe și ordonate, albinele sunt privite cu admirație de cele mai multe ori. Sigur, ne temem de acele lor, însă apreciem mult gustul delicat al mierii ce o produc.
Se pare că albinele sunt, încă din antichitate, simboluri puternice ale colectivității, fertilității, perseverenței și chiar a sufletului. Acestea apar în mitologia egipteană, cea hindusă, în creștinism și chiar și în ritualurile păgâne. De cele mai multe ori, sunt legate de Divinitate, fiind un ajutor de nădejde pentru aceasta.
În cultura egipteană, se credea că albinele sunt născute din lacrimile lui Ra (zeul soarelui), motiv pentru care erau asociate cu energia solară și dulceața vieții. Templul zeiței Neith – zeița nopții – era numit „casa albinelor” și chiar întregul Egipt de Jos era considerat ținutul albinei.
În creștinism, albinele au fost asociate cu nemurirea și învierea. Se spunea că stau în stup cele 3 luni de iarnă asemenea lui Hristos care a înviat după 3 zile. De asemenea, alte vorbe din străbuni spun că mierea oglindește harul lui Hristos, iar acul albinei suferințele Lui.
Există însă și tradiții referitoare la albine care nu au legătură cu religia. În Occident, „vorbitul cu albinele” este una dintre cele mai cunoscute superstiții. Conform acesteia, albinele trebuie tratate ca membri ai familiei și trebuie informate despre evenimentele casei. Atunci când le vorbea, stăpânul trebuia să bată cu cheia de la casă în fiecare stup, căci altfel albinele pot crede că a murit și fie vor muri și ele, fie vor pleca.
Să-ți fie viața numai lapte și miere...
Dacă albina a căpătat tot felul de semnificații mistice pe parcursul mileniilor, era inevitabil ca mierea de albine să nu devină și ea un subiect de interes. Numită și „nectarul zeilor” sau „dulceața florilor”, ea a fost mult timp considerată un adevărat talisman și leac pentru oameni.
Mierea de albine, simbol al sănătății și fertilității
În special în culturile orientale, mierea de albine era privită ca un simbol al unei vieți bogate și fructuoase. Oamenii obișnuiau să o consume în momente cheie – de Anul Nou, în ziua nunții, la nașterea unui copil și nu numai. Iată câteva dintre cele mai comune practici legate de miere:
- În primele 30 de zile de la nuntă, mirii erau încurajați să bea câte un pahar de vin cu miere. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care vorbim încă despre „luna de miere”;
- O altă tradiție legată de nuntă este ca mirii să se îmbăieze într-o apă unde se adăugă lapte și miere, busuioc și bănuți noi de argint. Fiecare element oferea noilor căsătoriți câte un atribut – dulci ca laptele și mierea, iubiți ca busuiocul și curați că argintul;
- În Grecia, înainte de a intra în noua sa casă, mireasa primea de la soacră miere cu care trasa trei cruci pe rama ușii, astfel încât să-i intre în cămin fericirea și buna înțelegere;
- În prima zi a anului, oamenii obișnuiau să consume miere pentru a avea mai multă putere și a se imuniza de boli;
- În unele zone, există obiceiul de a pune miere în apa în care sunt botezați copiii, pentru ca aceștia să fie „dulci” și feriți de boli.
Fiind considerată un aliment cu atâtea proprietăți „minune”, mierea nu se vindea. Tradițiile spun că ea putea fi dată doar la schimb pentru alte bunuri, la fel și albinele din stupi.
Mierea de albine și viața de apoi
Așa cum am menționat, albinele erau privite drept simbol al sufletului omenesc, iar mierea și-a găsit și ea loc în aceste tradiții. La greci, egipteni, romani, chinezi, hinduşi și chiar francezi mierea era legată de ritualurile de înmormântare. Aceasta era lăsată în apropierea morților, pentru ca sufletul să se hrănească în timpul călătoriei spre lumea cealaltă.
Dacă în creștinism se vorbește despre un loc unde nu e „nici întristare, nici suspin”, în alte religii se promite o viață abundând în lapte și miere.
Desigur, există și ritualuri ceva mai extreme. În medicina arabă străveche sunt menționate tehnici de mumifiere bazate pe îmbibarea în miere pentru o sută de ani. „Tratamentul” astfel rezultat era folosit pentru tratarea membrelor rupte, iar o singură linguriță promitea rezultate uluitoare.
Mierea de albine – obiceiuri și tradiții românești
În spațiul românesc, mierea de albine a fost legată de anumite evenimente religioase sau ritualuri mai puțin spirituale. Câteva dintre acestea, pe care probabil că le-ai mai auzit pe la bunici:
- Mierea este folosită pentru ungerea mucenicilor ce se prepară pe 9 martie în fiecare an;
- Pentru ca albinele să aibă un an bun, acestea trebuiau lăsate afară în ziua de Buna Vestire, pe 25 martie;
- Pe 29 iunie, de Sf. Petru și Pavel, exista obiceiul de a dărui vecinilor miere și mere dulci. Iar dacă mâncai aceste alimente în ziua respectivă, puteai să îți pui o dorință și aceasta urma să se împlinească;
- De Sfântul Ilie, pe 20 iulie, există mai multe tradiții. Una dintre acestea e „retezatul stupilor”, în care bărbații se întâlneau și gustau mierea sau beau țuică îndulcită cu aceasta. De asemenea, în unele zone ale țării se consumă în această zi castraveți cu miere, pentru a fi sănătoși tot anul;
- Pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, avea loc ceea ce se numea obiceiul „îmbărburatului”. Mamele își dădeau copii pe față cu miere sau apă zaharisită pentru a-i feri de vărsat de vânt sau bube. Mai apoi, copiii trebuiau clătiți cu apă sfințită.
Probabil că o discuție despre veridicitatea acestor tradiții, povești și superstiții nu-și are rostul. Ușurința cu care putem accesa acum informațiile ne ajută să demascăm multe din puterile „miraculoase” ale lucrurilor din jurul nostru. Însă, nu credem că asta înseamnă că trebuie să renunțăm complet la poveștile despre acestea. Tradițiile, chiar și cele privitoare la mierea de albine, transmit ceva despre noi ca oameni, despre preocupările unei anumite generații sau epoci și, uneori, ne oferă speranță.
Privite astfel, superstițiile despre mierea de albine devin cel puțin interesante. Suntem curioși dacă ai și tu astfel de povești pe care le-ai auzit sau tradiții pe care le cunoști/le-ai experimentat?
