Nu sunt produse în coș.

Uleiul de măsline – beneficii și moduri de utilizare
Cunoscut pentru aroma sa bogată, versatilitatea și beneficiile pentru sănătate, uleiul de măsline extravirgin este un ingredient excelent de păstrat în dulapul din cămară. Nu numai că este ușor de utilizat pentru prăjire, coacere sau sotare, dar este, de asemenea, plin de antioxidanți și grăsimi sănătoase pentru inimă. În plus, a fost studiat pe larg pentru numeroasele sale beneficii pentru sănătate. Unele cercetări au sugerat că ar putea fi un aliat de nădejde în lupta împotriva bolilor de inimă sau cancerului și ar putea atenua diferite inflamații.
În acest acest articol vom arunca o privire mai atentă asupra potențialelor beneficii și utilizări ale uleiului de măsline extravirgin, dar mai întâi de toate, vom afla câteva lucruri despre modul de producere a acestuia.
Cum este fabricat uleiul de măsline?
Procesul de culegere a măslinelor este crucial, deoarece are un impact mare asupra prețului și calității uleiului de măsline extravirgin. Maturarea măslinelor și, în consecință, momentul recoltării afectează, printre altele, calitatea senzorială a uleiului de măsline. Măslinele trebuie să fie în stare bună, culese de preferat direct din copac. Ele trebuie transportate imediat la moara pentru prelucrare, dacă se dorește a fi ulei de înaltă calitate.
După recoltare, măslinele sunt curățate și spălate cu apă rece. Apoi sunt zdrobite, cu ajutorul unor role din oțel inoxidabil sau a concasoarelor de piatră de moară, până în momentul în care se formează o pastă. Mai apoi, această pastă este trecută printr-un proces de centrifugare pentru a separa uleiul de pulpă.
Pentru a obține cel mai mare randament în ulei, pasta de măsline zdrobită trebuie amestecată pentru a sparge emulsia ulei-apă. Deoarece densitatea uleiului este mai mică decât cea a apei, acesta se separă spontan în timpul procesului de centrifugare, în urma căruia rezultă o cantitate mică de ulei. Produsul final este depozitarea în rezervoare din oțel inoxidabil care sunt protejate de potențialele infiltrații de oxigen și de razele soarelui. Când este pregătit pentru vânzare, uleiul de măsline este îmbuteliat în sticle închise la culoare pentru a-l păstra proaspăt. În final, în urma tuturor acestor procese rezultă un ulei de măsline extravirgin nefiltrat, bogat în nutrienți în mod natural și plin de aromă și textură.
Beneficiile uleiului de măsline extravirgin
Compoziția nutrițională a uleiului de măsline extravirgin este responsabilă pentru avantajele sale asupra sănătății. Acesta se bucură de o cantitate considerabilă de vitamine (K și E), precum și de o mulțime de acizi grași mononesaturați.
Oferă protecție împotriva bolilor cardiovasculare
Nutrienții din uleiul de măsline extravirgin au puterea de a suprima în mod eficient sau chiar de a eradica microorganismele periculoase din organism. De exemplu, utilizarea regulată a uleiului de măsline extravirgin poate preveni ulcerul stomacal și bacteria Helicobacter Pylori, care cauzează cancer. Uleiul de măsline extravirgin te poate proteja de unele bacterii care sunt chiar rezistente la antibiotice. Germenii periculoși din corpul tău pot fi eliminați în totalitate cu doar 40 de grame de ulei de măsline extravirgin în fiecare zi.
Are proprietăți antibacteriene
Numeroase studii au demonstrat că bolile de inimă sunt semnificativ mai puțin frecvente în țările mediteraneene, unde consumul de ulei de măsline este ridicat. Deși nu este neapărat singurul factor, uleiul de măsline contribuie la un risc mai mic de boli de inimă. Ingredientele active din uleiul extravirgin oferă calități cardioprotectoare, inclusiv capacitatea de a scădea tensiunea arterială și de a preveni ateroscleroza. Potrivit studiilor, cei care consumă ulei de măsline extravirgin de calitate înaltă și urmează o dietă săracă în grăsimi au un risc mai mic de a dezvolta boli de inimă.
Conține o cantitate mare de antioxidanți
Majoritatea mineralelor și antioxidanților din uleiul de măsline extravirgin sunt păstrate datorită procesului natural de extracție și rafinare. Acesta conține peste 30 de tipuri distincte de compuși fenolici, ce sunt antioxidanți puternici, care îți pot proteja sistemul imunitar. Nivelurile ridicate de antioxidanți scad cu succes riscul de apariție a bolilor de inimă, luptând împotriva inflamației și prevenind oxidarea colesterolului din sânge.
Uleiul de măsline extravirgin este un plus fantastic pentru dieta ta de zi cu zi datorită numeroaselor sale avantaje. Combină-l cu o dietă mediteraneană și vei urma una dintre cele mai sănătoase diete pentru care poți opta.
Poate fi folosit la sandwich-uri, pentru a adăuga un plus de savoare
Poate părea neobișnuit, dar de ce să nu picuri câteva picături de ulei de măsline pe fiecare bucată de pâine? Asta în loc să folosiți condimente precum maioneza, care este bogată în grăsimi saturate. Încearcă acest sfat în prepararea unui sandwich cu brânză feta, roșii și câteva felii de măsline.
Poate fi adăugat în supă
Adăugarea unei linguri de smântână groasă în supă chiar înainte de servire este adesea recomandată în rețete noastre românești. Însă, bucătăria grecească folosește frecvent uleiul de măsline extravirgin. Pe lângă plusul de savoare, conține grăsimi mononesaturate benefice și antioxidanți.
Poate fi utilizat pentru prepararea brânzeturilor la grătar
Pregătește-le celor mici sandwich-uri cu brânză la grătar stropind fiecare felie de pâine cu ulei de măsline în loc de unt. Este mult mai sănătos, iar textura și aroma dau o savoare grozavă produsului final.
Cum deja te-am obișnuit, la Edesia produsele noastre sunt de cea mai înaltă calitate. Intră pe site și adaugă în bucătăria ta uleiul de măsline extravirgin! Este ambalat în plicuri de 7 ml, calculat perfect pentru o porție de salată sau o bruschetă delicioasă. De asemenea, datorită modului de ambalare, este o opțiune fezabilă pentru utilizarea sa în sectorul HoReCa.